Vladimir Prikryl, secretar de stat în Ministerul Finanțelor din Cehia și unul dintre cei care au conceput legea RCA în respectiva țară, spune că intervenția sau controlul statului asupra activității firmelor de asigurare nu face decât să crească birocrația și să îngreguneze funcționarea sistemului. Legea din Cehia a fost luată ca model de ASF, care dorește însă un rol semnificativ pentru reglementator.
Proiectul de lege care modifică legislația în domeniul asigurării de răspundere civilă auto s-a întors la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Comisia de buget-finanțe din Senat a cerut Autorității să includă în lege propunerile transportatorilor, ale service-urilor și ale asigurătorilor.